Băsescu: Imigranții au intrat și au pornit prin Europa ca o hoardă

Băsescu: Imigranții au intrat și au pornit prin Europa ca o hoardă
Publicat: 09/04/2016, 15:09

„Europa este afectată de câteva crize în momentul de față. Avem o criză de creștere economică. După marea criză financiară din 2008, Europa nu a reușit să se lanseze într-o creștere economică solidă. Avem o criză socială. În Uniunea Europeană sunt 23 de milioane de șomeri, din care 60 la sută sunt tineri. Avem o criză a migrației ilegale, scăpată de sub control și fără soluție. Mai mult, această criză a dărâmat piloni ai UE – Schengen și Acordul de la Dublin. Avem o criză de securitate, cu o Federație Rusă tot mai agresivă la frontiera de est a Uniunii Europene și avem o criză de leadership politic. Europa cu aceste crize pe masă nu găsește soluții la niciuna dintre ele pentru că mulți dintre liderii politici nu-și asumă decizii decisive”, a declarat, la Sibiu, Traian Băsescu, în fața a peste 400 de oameni, membri și simpatizanți PMP.

Băsescu a mai spus că observând incapacitatea UE, statele încep să acționeze la nivel național, acest lucru ducând la deprecierea Uniunii.

„Aceste crize nu pot fi rezolvate cu o Europă care îngheață în statutul ei actual. Mai mult, statutul UE se depreciază pe zi e trece pentru că, statele observând incapacitatea UE de a rezolva problemele, au început să acționeze la nivel național. Nu poți sta la nesfârșit când vezi că mama UE nu dă rezolvare problemelor. Însă trebuie avut grijă că rezolvarea națională fragmentează Uniunea Europeană și distruge și bruma de unitate care există în interiorul UE”, a afirmat Traian Băsescu.

Fostul președinte a dat un exemplu în acest sens, vorbind despre Ungaria, care, potrivit lui Băsescu, a acționat „ridicol” în cazul ridicării gardurilor.

„Vecinii noștri din Ungaria – nu că am dorința de a-i critica – dar ridicolul ridicării gardurilor este un semn de exces și de rupere a acelei fibre subțiri care ne mai ține uniți cu atâtea crize pe capul nostru. Singura formulă a păcii drurabile pe continenul European este existanța UE”, a spus Traian Băsescu.

Situația migrației ilegale ar fi avut rezolvare dacă statele ar fi acționat unuinal, în schimb, spune fostul președinte, au fost lăsați toți să intre „ca o hoardă”.

„Cu totul alta ar fi fost situația migrației ilegale dacă am fi avut o Poliție unică a UE. Puteai să deplasezi resurse umane dintr-o țară în alta și să pui sub control accesul în țările UE. Să nu înțelegeți că spun să le fi răsturnat bărcile, Doamne ferește, dar ei au intrat prin Grecia și Italia, s-au dus… Nu știe nimeni cine a intrat, cum îl cheamă, de ce religie, câți copii au, de unde vin, dacă a fost sau nu apropiat grupărilor teroriste. Nu știe nimeni nimic. Nu știe nimeni dacă a venit cu toată familia sau, după ce ajunge în Germania cere să i se aducă cei zece frați și zece surori. Au intrat și au pornit prin Europa ca o hoardă, iar Europa nu a fost capabilă ca, la punctele de intrare să știe cine a intrat”, a afirmat Băsescu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu